copii pentru inca o zi

Nu stiu cum naiba, azi, mi-am amintit de copilarie, copilaria mea. Ah, stiu cum! De la cirese mi se trage. Am mancat de dimineata cirese🙂.

Daaaa….gradina bunicilor cu ciresi si capsuni.

Avea batranu’ doi ciresi. Unul mare si unul mic. Ciresul mare, era atat de mare incat ne faceam „cuiburi” in el si locuiam acolo :)). In capul nostru era de fapt casa din copac a lui Robinson. Doamneee…. Ciresul ala era locul unde ma refugiam cand porii pielii mele nu mai suportau raceala apei din fantana. Batai cu apa rece din fantana. Ne clantaneau dintii-n gura si tot nu ne opream din udat…Cred ca tot in ciresul ala am vazut primul cuib de pasare cu oua si puiuti.  Ciresul cel mic era prea mic si prea tanar ca sa aiba putere sa-l doboare pe cel mare. Si pe langa asta ciresele lui erau carnoase, deci nu! Imaginea lui exista in mintea mea doar pentru ca era total diferit de celalalt. Vecinul ciresului mare era un gutui, la fel de batran. Niciodata nu puteam sa ma urc in gutui. Era ciudat. Avea crengile crescute atat de urat… dar gutuile erau bune. Dulceata de gutui cu nuci. Mancata pe o felie de paine de casa. O savoare! :)  Mai erau pe acolo si cativa pruni. Ii vad si acum. Doua randuri a cate trei sau patru pruni. Alinitai toti ca la carte. Prunii au niste crengute mici si subtiri care pana la maturitate apar ca niste spini. Nici gand de cocotare in ei. Rolul lor era unul singur: sa faca prune pentru tuica. Da. Prune si corcoduse pentru tuica. Corcodusii erau pe langa casa. Tineau si de umbra si dadeau si fructe. Culesul prunelor si al corcoduselor pentru tuica si facutul focului la cazanul de tuica era alta nebunie curata. Nu stiu cum se intampla ca mereu cand puneau batranii cazanul de tuica, afara ploua. Si stateam zgribuliti sa pazim focul. Pazeam focul! Ha Ha Ha !!! Si licoarea emana o aroma atat de tare prin aerul umed incat indiferent de cat de mare era noroiul pe jos si indiferent de cat de urata ni se parea ploaia, stateam acolo langa pirostriile innegrite de cenusa si …. pazeam focul. Visinii nu m-au atras nevere ever. Existau si ei dar  in categoria ciresului mic. Capsunile…  Niciodata nu ne saturam de cautatul capsunilor printre randurile de vita de vie. Erau atat de bune incat furam si de la vecinul nea Traian. E batran nea Traian acum. L-am revazut cred ca in urma cu o luna. Nu stiu daca mai are capsuni. Ale lui erau parca putin mai bune decat ale noastre😀 .Imi e dor sa mananc cirese drect din copac. Sa le sterg in podul palmei si sa le mananc acolo…

Iar acum, amintindu-mi de gradina, m-am dus cu gandul la alte nebunii si linisti sufletesti.

Toti copiii primeau de Paste un miel sau un ied pe care il cresteam toata vara. Uite asa ne responsabilizau batranii si ne ocupau timpul. In fiecare dimineata ieseam cu animalele, fiecare cu ce avea, la pascut . Si ne adunam o droaie de kinderi si plecam pe camp langa sat.

Cele mai frumoase jocuri le-am facut in delta. Delta era o balta mica in care crescuse putin stuf. Stuful il taiau oamenii sa-l puna acoperis la saielele animalelor si in urma lor lasau labirinturi. Erau minunate pentru ascunselea culoarele alea prin stuf si papura. Excelente chiar.  Acum in loc de delta e o autostrada…a soarelui. Tot cu mieii mergeam pe miriste, in urma balotilor de paie. Mieii erau cu treaba lor, noi cu treaba noastra. Colibe, ziduri de rezistenta pentru razboaiele dintre diferitele gasti din sat si plimbari pe balotii aia mari si rotunzi…  Ne parea rau tare cand se strangeau balotii si oamenii dadeau foc la miriste sa pregateasca terenul pentru alte lucrari. Stateam la marginea satului si priveam randurile de flacari care mistuiau jocurile si copilariile de-o vara.   Frenezia jocurilor noastre de pe zi si de pe seara se naruia odata cu bucuria soriceilor mici care se iveau din miriste speriati si inspaimantati de necazul abatut asupra lor odata cu arsul miristei…

Ne-am mai marit si responsabilitatile au crescut. Aveam bostana la camp. Toate bostanele aveau o coliba in care dormeam noaptea cand, evident, pazeam pepenii :))))). Coliba noastra era cea mai frumoasa si cea mai dichisita, ca nah, tata era inginer…  Ziua ne pierdeam timpul pe acolo cu vecinii, jucam carti, mancam pepene cu branza, adunam pepeni cu care uneori mergeam la piata, ascultam muzica la walkman, spargeam seminte de floarea soarelui coapte in cuptorul de pamant in urma rumenirii painii dospite, ne aducea mama integrame usoare, tatal tatalui ne dadea carti de citit…. Noaptea adormeam cu povesti si visam povesti. Batranului nostru i-a placut mult sa citeasca si mereu ne istorisea cate ceva nou. Cele mai aventuroase erau noptile in care veneau hotii la furat. Zarva mare si galagie. Carute si cai fugariti sub lumina lunii…

…pentru ca azi e joi si maine e 1 iunie, as vrea sa fiu copil pentru inca o zi…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s