mai e putin

In asteptarea zilei, a mai trecut o saptamana… si pentru ca imi era dor de cea dinainte, am hotarat sa o caut in cutia cu margele si sa o scot la o tigara, chiar daca stiu ca ea nu este adepta fumatului.

Am stat de vorba si ne-am povestit care ce a mai facut in ultimul timp. I-am povestit ce locuri am vizitat, cat de multi oameni frumosi, fiecare in felul lui, am cunoscut, ce muzica am mai descoperit si cate si mai cate. Ea nu a prea facut mare lucru pentru ca acum fetele nu se mai mandresc cu dichiseli frumos mestesugite de mainile lor si pe langa asta, eu i-am descompletat trusa de scule… M-a privit cu ochii ei albastrii si am simtit ca se bucura pentru mine, dar tacearea ei, lipsa povestilor ei, m-a intristat si mi-am dat seama ca tanjea dupa o noapte alba ca pe vremuri. Plastelina s-a ceramificat de atata vreme neumblata, iar insiratul clocoteilor pe fire de ghem nu mai aveam cum sa le facem, asa ca am hotarat sa ne uitam la filme, filme nealese, filme descarcate la intamplare. Zis si facut! Ne-am tolanit pe „sofa” si am dat drumul la „petrecere”.

La inceput am nimerit intr-o gasca de adolescenti englezi nonconformisti cu care am dansat la cele mai nebune party-uri, am baut, am fumat, ne-am indragostit, ne-a amendat politia, am ramas fara bani… Am facut o pauza de o tigara si-un ceai si am trecut la partea a doua. Tura asta ne-am nimerit intre doi  adulti carieristi divortati cu cate un kinder dupa ei care, incercand sa-si bifeze toate task-urile din agenda, se cearta, se balacaresc si la final se indragostesc. Cu acestia am alergat prin ploaie, am pierdut copii, am fost la intalniri de afaceri importante, ne-am riscat locul de munca… Buuun. Alta tigara, alt ceai. Am incheiat seara plimbandu-ne si distrandu-ne prin toata lumea asta mare impreuna cu doi batrani bolnavi de cancer care-si indeplineau la finalul vietii toate dorintele neimplinite . Am pilotat masini de curse, am facut parasutism, ne-am tatuat, am urcat pe piramide …. pana am murit. Ea s-a dus inapoi in cufarul cu minuni, iar eu am adormit pe canapeaua prea mare pentru o persoana. M-am lafait.

Si acum stau si ma intreb oare cum am nimerit eu trei filme atat de diferite dar cu o asa continuitate? Tre’ sa recunosc, ca al treilea nu a fost nimereala, dar chiar si asa. Am trait o viata intr-o seara… Am copilarit in toate fazele. Ma uit la filme si imi zic ca sunt doar filme, dar nu e asa. Noi singuri ne facem filmul fix cum vrem. Eram cazuta in teorii si ziua asteptata o vedeam ca pe o zi de examen, ca pe un prag ce il voi trece greu. Da, am ganduri care ma sperie, dar am si ganduri care ma incurajeaza, mai multe decat primele. Ma simt de parca as avea 19 ani si uneori ma simt vinovata de lucrul asta. Ma sperie, dar imi da libertate. Atata libertate cum nu credeam ca o sa simt vreodata. As pleca pe stele si m-as intoarce acum. Oare asta o fi un semn al crizei de la 30 de ani ? Habar nu am! Cert e ca abia astept ziua aia. Nu mai sunt singura. Suntem doua si asta imi da putere. Tot ce a fost ea si tot ce sunt eu cu ea ma face ceea ce sunt eu acum si ma pregateste pentru altceva…si abia astept sa vad pentru ce. Astept ziua uitandu-ma pe calendar, ce o sa fie astept traind frumos la 30 de ani🙂 .

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s