a fost Uta

Am avut un weekend nebun. Cu de toate. A trecut repede si ma gandesc la el de parca a fost o saptamana. Am dormit pentru recuperare mai mult de 12 ore. Nu am apucat sa ma trezesc singura. Am primit un telefon de dimineata la ora 7. Trist. Inca ma apasa sufletul si-mi vine sa plang. Uta, catelul meu, al familiei,  nu s-a mai trezit in dimineata asta. Mi se inneaca ochii in lacrimi. Era a noastra de 13 ani, de cand s-a nascut. Chiar saptamana asta ii implineam amandoua, ea pe cei 13 de viata cu noi, eu pe cei 31. Cadoul meu de 18 ani de la un prieten bun de familie. A fost prietena mea cea mai buna. Cu ea am trecut prin toate emotiile frumoase si mai putin frumoase. Imi vin in minte amintiri cu ea de mica si pana acum. Am ales-o dintre mai multi catei. Bunica ei a fost a noastra. Mama ei a crescut si nici nu stiu daca mai traieste la acest prieten, Laufer. La majorat, ne-a sunat „Bai, a fatat cateaua. Hai sa luati unul mic, si-asa e ziua Anei.” Si ne-am dus. Erau trei de toti. Frumooosi toti. Pe care sa-l alegi? Pai pe cel mai negru si cel mai timid, nu? Ca asa-mi placea mie s-o ard.🙂 Doi se jucau cu noi, ea s-a ascuns sub o perna si i se vedeau numai ochisorii. Pe ea o vreau. Pechinez negru :)). Negruta s-o cheme. La doua luni de viata era o veverita mica. Negruta era roscata. Cum sa-i zicem? Ca nu se mai potrivea Negruta, iar in carnetul de sanatate era deja inscrisa Negruta. I-a ramas Uta.🙂 O cuminte care parca intelegea tot ce-i ziceai. Si care nu ne-a deranjat cu nimic. Singura care ne bucura si ne insenina zilele oricat de mohorate ar fi fost. A mers cu mine la plaja, la facultate, la plimbare, peste tot. Imi amintesc cum mergeam cu ea la plaja cu microbuzul. Nu aveam voie cu animale, si o bagam in rucsac cat urcam sa nu ma vada soferul, atat de mica era. Deschideam putin fermoarul si scotea numai nasul de-acolo. Nu-i placea sa intre in apa la mare. O luam in brate si-i dadeam drumul sa innoate. Micuta de ea, in loc sa innoate spre mal, innota spre mine ca s-o iau in brate. In parc cand ieseam statea putin pe jos si cerea in brate sau sus pe banca. Chiar si acum, batranica, ea nu a socializat cu niciun caine. probabil in mintea ei se credea om. Toti cateii erau pe jos, prin iarba, ea statea pe banca sus si ii privea cu-n aer superior. O alintatura! Toti o iubeam si toti aveam grija de ea. Cand plecam la Iasi la facultate si ma vedea ca pregatesc geanta, se baga printre haine, s-o iau cu mine. Am si luat-o in ultimul an de facultate. Vacanta la Iasi! O veverita mica si dragalasa. Copiii de la scara ii ziceau tatalui meu ca e „tata lu Uta”. Au trecut anii si a imbatranit. Din alintaturile cu „Uta caruta” acum erau „Uta babuta”. Acum doi ani era s-o pierd din cauza mea, dar am dus-o la medic si nu avea nimic. Pentru ca era de talie mica, in urma unei cazaturi destul de nasoale, nu a suferit decat niste leziuni, dar nu osoase. Era puternica si sanatoasa. Cand s-a imbolnavit alta data, am dus-o la medic, s-a facut bine. Tratamente, grija mai mare. De mai bine de un an, am mutat-o la mama pentru ca eu am fost mai agitata si statea mai mult singura decat cu mine. Ne vedeam la cateva zile si era atat de fericita. Mai venea in vizita in weekenduri.🙂 Din toamna s-a imbolnavit mai greu. De fapt, exceptand vederea si auzul care erau semne ale batranetii si nu aveam cum sa le remediem, nu a avut nimic pana asta toamna. A fost puternica. Dar in toamna a inceput sa tuseasca. Tuse cardiaca. Ni s-a zis ca oputem opera dar din cauza varstei, sunt mai mari sansele sa-i cedeze inima in timpul operatiei decat sa se repare. Am ales varianta cu tratament pana cand ii vine ceasul. Si a luat micuta pastilute si picaturi pana acum. Era cuminte si tacuta. Ne-am jucat amandoua si ne-am alintat chiar acum cateva zile cand a dormit la mine. Acum e linistita si nu se mai chinuie cu tusea. Am pupat-o dimineata, desi nu mai simtea nimic ea. Tot frumoasa si dragalasa. Am luat-o in brate si simteam ca ii bate inima, dar doar mi se parea. Asteptam o minune ca in povestile alea ptr kinderi. I-am facut baita miercuri seara si era pufoasa si mirosea bine. Si azi dimineata era la fel. Cine nu a avut niciodata un animal sa-l stranga la suflet, care sa te iubeasca neconditionat, sa se uite in ochii lui si sa inteleaga ce e, nu are cum sa inteleaga ce scriu eu aici. Mi-am zis ca nu voi lua alt animal in casa la bloc niciodata. Nu vreau sa-mi amintesc de altcineva asa.

Azi sunt trista.

37551_10150233958690506_6826187_n

155627_10150350612805506_3221137_n

423958_10151290400705506_197688293_n

562854_10151602536275506_1164066507_n

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s