cum ziceam

Am adormit rupta de oboseala. Un singur gand l-am avut cand am pus capul pe perna moale. L-am transmis printr-un sms. Si am adormit repede linistita. A venit visul. De data asta a fost unul singur. Singur, dar lung. Locuiam intr-un oras mare, undeva pe centru. Forfota mare. Toata lumea peste tot era panicata de fenomenul SUPERLUNA care avea sa se intample in seara cu pricina. Se anunta sfarsitul lumii. Foarte putini erau calmi zicand ca s-a mai anuntat de multe ori si n-a fost nimic. Cei din cealalta categorie erau nebuni. Provizii, baricadat in case, rugaciuni, plansete de disperare, crime, petreceri….de toate! Eu nu stiam ce sa cred. Va fi sau nu sfarsitul lumii? Cert e ca nu aveam stare. Stiu ca eram cu ai mei, cu iubitul meu si un domn care pare a-i fi ca un tata, dar nu ii e tata. Eram speriati, dar incercam sa ne pastram calmul. Stiu sigur ca am lasat geamurile deschise sa vedem ce se intampla. Sa avem o privire de ansamblu a celor ce se intamplau si a celor ce urmau sa vie. La un moment dat au inceput sa se auda trasnete, sa se vada fulgere. De afara se auzeau oameni tipand :”Gata. Murim!”. Stiu ca tremura carnea pe mine, dar nu plangeam. Ma uitam speriata la cei ce erau langa mine. Privire lor transmiteau aceleasi trairi, dar nu zicea nimeni nimic. Toti eram muti. Civilizatia amutise. Nu mai era electricitate. Panica era din ce in ce mai mare. O lumina imensa a luminat tot cerul si pamantul. O serie de zguduituri au amutit si viata de afara. Brusc s-a facut o liniste mormantala peste tot. Zguduiturile masive continuau, dar acum in liniste si in orb din cauza luminii insuportabile de omenire. Mi-am zis in gand ca am murit. Eram oarecum linistita ca asta s-a intamplat alaturi de cei ce-i iubesc si m-am scutit si de grija lor. Ii stiam langa mine, indiferent de starea lor sau de a mea. Nu stiam daca asa se simte moartea, dar stiam ca imi parea rau. Imi parea rau de toate ce imi doream sa le fac si au ramas neimplinite. As fi vrut sa fac parte din cei ce credeau in acest sfarsit si l-au pregatit frumos. Aveam o lista nu foarte lunga de dorinte, dar frumoase. In momentele alea de cutremur si orb, mi-am vazut viata. Nu regretam nimic din ce am facut, ci doar din ce nu am apucat. M-am vazut alergand cu el pe un camp plin de flori si prin ploaie, m-am vazut la nunta fratelui meu, m-am vazut innotand in mare goala, mi-am vazut parintii jucandu-se cu nepotii, mi-am vazut iubitul fericit , mi-am vazut viata care nu mai urma sa se intample. Era atat de frumos ce vedeam incat ma durea. Cu toate astea nu imi amintesc sa fi plans. Nu. Pluteam asa printre ganduri si de-odata se aude ca prin vis :” A trecut! Gata!”. Pfiuuuuuuuu…. O alarma falsa, doar ca acum cu atentionare. Totul a revenit la normal. Forfota nu mai era panica acum, era veselie. Noi in casa ne uitam unii la altii, cu ochii plini de fericire si bucurie. Nu-mi amintesc imbratisari sau altceva pentru ca m-am trezit. 🙂

In timpul visului m-am trezit zbuciumata de cateva ori cu gandul ca daca stau putin treaza o sa imi inceapa alt vis. Dar nu, a continuat acelasi. De dimineata m-am trezit obosita si cu o mie de ganduri. Mi-am amintit de doua filme si anume Seeking a Friend for the End of the World si Melancholia, doar ca filmele astea s-au terminat cu sfarsitul. Gandurile-s indreptate catre ce am de facut de acum inainte. Nu pregatesc vre-un sfarsit. Nu! Amintirile din viitor erau frumoase … sunt frumoase si imi dau incredere in mine si in cei din jur. Ma incearca o lacrima chiar acum. Mi-e sufletul linistit ca m-am trezit azi dimineata si ieri dimineata si toate diminetile de pana acum. Mi-e sufletul prin de bucurie cand imi stiu oamenii aproape. Mi-e sufletul prin de dragoste cand privesc cerul si marea. Mi-e sufletul…si stiu ca nu e doar al meu. 🙂

Am plecat spre munca zambind, cu planuri pentru amintirile in devenire!